recenzii carti

Reclama BCR - Creditul Divers (2011)

2011-05-05T06:16:00.000-07:00

În primul rând cred că spotul este reușit deoarece atinge target-ul pentru care a fost gândit, situația surprinsă fiind una ușor de relaționat, mai în glumă mai în serios. Conceptul scenei este unul regândit în măsura în care acest spot aduce o schimbare de rol stereotipic: bărbatul fiind acum cel care înșeală în perioada în care femeia este plecată. Secvența este bine structurată în timp și ca replici, am fost surpins în special de momentul în care personajul este atât de entuziasmat de credit încât nu realizează instantaneu gravitatea situației în care tocmai a fost pus. Ideea principală și anume rapiditatea cu care se obține acest credit este foarte bine pusă în scenă.

Richard Johnson Jr. – “Manipularea prin telefon”

2011-05-05T06:13:00.000-07:00

Deși am mai citit între timp multe cărți care m-au impresionat, am ales-o pe aceasta ca ultimo exemplu, pentru simplul fapt că m-a învățat exact ce spune și titlul. Fie că e vorba de o vânzare prin telefon, fie că e vorba doar de stabilirea unei întâlniri de afaceri prin telefon, am simțit pe pielea mea că e mai greu decât pare să dai cum se cuvine un astfel de apel. O carte interactivă, cu sugestii simple, dar folositoare, mici secrete de la cineva priceput, m-au ajutat extraordinar de mult, nu doar profesional, ci și personal. Încrederea în propria persoană a crescut, la fel și optimismul și senzația că poți reuși dacă îți dorești cu adevărat. Această lectură m-a adus mai aproape de afirmația că “The Sky Is The Limit”.

Mario Vargas Llosa – “Orașul si câinii”

2011-05-05T06:12:00.001-07:00

Am citit această carte în liceu, undeva prin clasa a 10-a, când încă vedeam lumea prin ochii unui “copil” de 17 ani, care nu avusese parte de vreo schimbare majoră și de mare importanță, până în momentul acela. Atunci mi s-a părut o poveste dură, care m-a trezit puțin la realitatea crudă din jurul meu. Ideea principală este reprezentată de greutățile pe care elevii cei mai tineri ai unui colegiu militar le îndură din cauza sistemului, dar și din cauza colegilor mai mari. Într-o lume în care puterea fizică, forța sunt pe primul plan, adolescenții aflați în plină etapă de maturizare învață să supraviețuiască, să se adapteze.

Simona Popescu – „Exuvii”

2011-05-05T06:10:00.000-07:00

Fiind boboacă în clasa a 9-a, deja mă simțeam mare, matură, o tânără domnișoară, pregătită pentru orice. Carte mai sus menționată a făcut parte din lista obligatorie pentru ora de Limba și Literatura Română. Dacă știam de la început că această carte cu limbaj accesibil are ca subiect copilăria, probabil aș fi refuzat să o citesc, din simplul și stupidul motiv că “nu mai eram copil”. De ce aș citi eu așa ceva? Dar fiind lectură obligatorie și pentru că, oricum, nu aveam nici cea mai mică idee despre ce e vorba sau ce-s alea “exuvii”, am citit-o. Și m-a cucerit pe loc! Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este faptul că aveam senzația că mă regăsesc în absolut orice frază pe care o citeam. Modul în care sunt descrise copilăria, jocurile și emoțiile ei, m-a făcut să nu o mai privesc de parcă trebuia să mă desprind de ea, ci m-a făcut să nu mai vreau vreodată să o uit.

Wittgenstein- Tractatus logico-philosophicus. Semnificatia acestui demers

2010-06-29T13:07:00.001-07:00

Unul dintre cei mai influenti filosofi ai limbajului are o atitudine radicala fata de metafizica. Filosofia este redusa la rolul de teorie gramaticala.
Constitutie filosofica in vederea respingerii metafizicii:

Filosofia se compune din logica si metafizica (prioritara este logica)
Planul ontologic este redus la cel logic de catre Wittgenstein din perspectiva a 2 idei pozitiviste:

a) filosofia este conceptia despre totalitatea lumii. Lumea este in esenta sa o lume logica pentru ca este construita logic.

b) Propozitile sunt modele, imagini ale realitatii, ale acestei lumi.

Filosofia este studiul acestor modele, modelel sunt propozitii-filosofia limbajului

Are loc o trecere de la discursul filosofic din planul logic in cel lingvistic, pentru ea insasi logica nu este o constructie despre realitate ci una lingvistica. Filosofia isi propune ca sarcina critica limbajului. Wittgenstein numeste aceasta sarcina "pragmatica". Filosofia daca nu are un referential inseamna ca nu are propozitii adevarate, atunci obiectul ei trebuie sa se restranga numai la clasificarea logica a gandirii Rezultatele filosofiei vor fi propozitii lingvistice si clasificarea acestora.

Semnificatia acestui demers:

Wittgenstein evidentiaza vocatia critica a filosofiei. Valoarea normativa a explicatilor filosofice , Sunt reprezentate cu celellalte domenii. Filosofia analitica conduce spre noi obiective precum studiul limbajului ca joc.

Functia clasica a filosofiei era una cognitiva. Este abandonata aceasta conceptie pentru un limbaj conceput ca multiplicitate de jocuri.

Limbajul stiintific compune o multitudine de jocuri de limbaj cu nimic superioare celor ale filosofiei. Chiar limbajul obisnuit dispune de elemente valoroase ce intra in teritoriul filosofiei fara a fi restrans intelesul.

Wittgenstein- Tractatus logico-philosophicus. Semnificatia acestui demers

2010-06-29T13:07:00.000-07:00

Filosofia se compune din logica si metafizica (prioritara este logica)
Planul ontologic este redus la cel logic de catre Wittgenstein din perspectiva a 2 idei pozitiviste:

a) filosofia este conceptia despre totalitatea lumii. Lumea este in esenta sa o lume logica pentru ca este construita logic.

b) Propozitile sunt modele, imagini ale realitatii, ale acestei lumi.

Filosofia este studiul acestor modele, modelel sunt propozitii-filosofia limbajului

Semnificatia acestui demers:

Functia clasica a filosofiei era una cognitiva. Este abandonata aceasta conceptie pentru un limbaj conceput ca multiplicitate de jocuri.

Ernst Cassirer - Simbolul

2010-06-29T13:02:00.001-07:00

Termenul de simbolic este introdus de Ernst Cassirer care in filosofia sa formuleaza definitia culturii cu ajutorul conceptului de simbol si gaseste liantul limbajului ca fenomen universal in simbol. Acesta este factorul decisiv in edificarea lumii umane. Cassirer constata prezena unei ordini culturale care este compusa dintr-o retea care are rolul de a asigura identitatea si diferentele care se manifesta prin: limbaj, mituri, rituri, arta. Cassirer vede in unitatea gandire si limnaj. Aceasta unitate este exprimata prin conceptul de logos.

1. Prin unitatea gandirii si limbajului simbolul se traduce prin logos.

2. A simboliza inseamna a reprezenta printr-un simbol o realitate, o realitate nonperceptiva.

Simbolul este o comceptie care concepe spiritul uman ca fiind centrat pe o singura realitate- simbolul. Kant analizeaza importanta contributiei simbolului ca forma de gandire in structura cunostintelor. El constata ca mintea nu ramane la sisteme abstracte, opereaza si cu simboluri. Simbolismul este obiectul compus din 2 elemente in unitate:

1. Simbolul este un sistem figurativ pentru o idee abstracta. relatia dintre semnificant si semnificat poate fi determinata riguros.

2. Simbolul este o figura retorica prin care se substitue unui fenomen cu un semn abstract care il desemneaza

3. Simbolul contine comportamentele ritualice ale religiei

4. Sistemul in stiinta este identificat cu sistemul semnelor abstracte

Datoria in istoria umanitatii

2010-06-29T12:52:00.000-07:00

Pentru a putea analiza corect problema datoriei ca morală trebuie sa luăm în considerare definiţia libertăţii umane din punct de vedere social. Astfel, libertatea socială pe care Jhon Locke o teoretizează pentru prima dată, delimitand-o clar de libertatea naturală la care oamenii au renunţat în momentul în care si-au insusit proprietatea si au înfiinţat grupurile umane este cea care trebuie pusă în legatură cu etica datoriei. Ca argument poate fi adusă si universalitatea sintagmei „nimeni nu este mai presus de lege” prezentă ca lege sub forma unui imperativ categoric în toate sistemele politice si sociale ale planetei, indiferent daca ele sunt sau nu etice. Legea morală este prin excelentă o strategie socială deoarece are ca scop omul in sine adică comportarea lui în societate după o anumită conduită. Desi Kant consideră ca toate fiintele rationale recunosc distinctia dintre a cunoaste adevarul si a sti ce e de facut cu el deseori se recurge la o autoritate pentru a-i obliga să-si facă datoria, de aceea, ea este considerată în general ca obligatie legală sau morală desi, ideal trebuie sa fie asumată si interiorizată de cetatean.

Pentru Immanuel Kant datoria este obligativitate care cere supunere fără nici o sursă şi fără nicio finalitate exterioară, o obligativitate în sine, libertate care se exprimă ca asumare a datoriei.

Tema datoriei o descoperim în gândirea filosofică antică, începând cu Socrate care considera datoria de a respecta legile cetatii fundamentală vieţii sociale chiar daca el a platit cu viata sustinad aceasta concepţie. Instanţa supremă a datoriei, pentru Socrate , este raţiunea, identificată cu binele suprem şi cu fericirea. Totusi Şcoala cireniacă refuză ideea de morală a supunerii faţă de lege şi cetate, promovata de Socrate. Supranumiţi hedonişti, aceştia considerau că singurul scop al vieţii trebuie să fie plăcerea individuală.

Cel mai mare discipol al lui Socrate, Platon reia tema respectului faţă de necessitate în dialogul Republica si .Mitul peşterii. Pentru el, libertatea omului este echivalentă cu orbirea. Legile sunt considerate suverane, ordonatoare asupra existenţei şi gândirii individului, iar cetatea este primordială ca întregul în raport cu părţile.

Ideea priorităţii cetăţii asupra individului este prezentă şi la Aristotel care vede supunerea individului faţă de stat ca relaţie între corp şi organe. Scopul supunerii individului faţă de stat este unul de natură morală, Binele, dar nu un bine suprauman, ci un bine gândit ca fericire, deci un bine nemijlocit uman. În afara Statului şi a legilor, omul, dotat cu inteligenţă şi voinţă ar putea deveni “fiinţa cea mai nelegiuită şi cea mai sălbatică”[3].

La stoici. datoria este acţiunea conformă naturii, bazată pe ordine, o ordine necesară, perfectă. Pentru a-şi împlini datoria, omul trebuie să se opună pasiunilor şi să adopte stările emoţionale bune: bucuria, prudenţa, voinţa.

Morala crestină consideră că numai Dumnezeu este atotstiutor, doar prin El sunt cunoscute poruncile ultime, doar prin credinţă domneşte virtutea.” Prin urmare, practicarea virtuţii stă sub exigenţa cunoaşterii şi iubirii lui Dumnezeu, iar prioritatea absolută nu constă în împlinirea unui ideal omenesc, ci în slujirea lui Dumnezeu.

Chiar dacă Secolul luminilor a adus cu sine afirmarea independenţei moralei faţă de religie, ruptura nu a avut loc in adevaratul sens al cuvantului. John Locke îi exclude pe atei care, negând existenţa lui Dumnezeu, distrug temelia moralei şi a vieţii civile

Datoria, în concepţia lui Kant este scopul fundamental al omului. Punctul de plecare al eticii kantiene este libertatea. Maxima lui „A trebui sa faci ceva trebuie să si poti” presupune necesitatea de a fi posibil întotdeauna să acţionăm corect, ceea ce înseamnă ca trebuie sa fim întotdeauna liberi. Vointa in sine îsi dă siesi legea. Această lege, in concepţia lui Kant este să te supui datoriei. Datoria nu constituie o constrangere ci dimpotrivă, ea este libertatea insăsi. Ea este opusă plăcerii, cere supunere, statorniceşte o lege,se adresează unei conştiinţe reale, este venerată chiar împotriva voinţei Pentru Kant datoria reprezintă omul ca umanitate, ca scop în sine. “Numai omul, şi cu el orice creatură raţională, este scop în sine”.

Kant formulează imperativul practic al datoriei: acţionează astfel ca să întrebuinţezi omenirea atât în persoana ta, cât şi în persoana oricărui altuia totdeauna în acelaşi timp ca scop, niciodată însă numai ca mijloc”. Scopul vine din sine, fără nici o altă determinare, în afară de faptul că simţim Legea morală pură. “Venerabilitatea datoriei n-are nimic a face cu gustarea vieţii, ea îşi are legea proprie şi tribunalul ei propriu.”

Persoana urmează legea morală, datoria, pentru că este înzestrată cu voinţă bună şi libertate. Voinţa bună este motorul moralităţii, ea este bună în sine, fără nici o raportare la folosul ei pentru anumite înclinaţii. Voinţa bună trebuie preţuită chiar şi dacă, în împrejurări vitrege pentru fiinţa umană, nu produce nici un efect. “Ea ar străluci totuşi pentru sine ca o piatră nestemată, ca ceva ce-şi are în sine valoarea sa deplină. Fără voinţă bună, orice calitate morală poate fi descalificată. Fără libertate, voinţa bună n-ar avea sens, întrucât manifestarea voinţei presupune autonomia, libertatea acesteia. Autonomia voinţei – spune Kant – e singurul principiu al tuturor legilor morale şi al tuturor datoriilor potrivite lor”.

Această idealizare a lui „trebuie” a devenit unul dintre modurile de a gândi datoria din timpurile lui Kant şi până astăzi,. Concomitent cu afirmarea “drepturilor omului” ca fundament al constituţiilor moderne, s-a afirmat imperativul categoric al datoriei faţă de acestea, la acelaşi nivel de sfinţenie ca acela al datoriei faţă de Dumnezeu. Chiar şi marii gânditori iluminişti ai secolului al XVIII-lea, proclamând eliberarea omului de sub dominaţia divinităţii au proclamat datoria acestuia faţă de societate. Jean-Jacques Rousseau, teoreticianul “Contractului social” proclama triumful datoriei asupra “propriei inimi”, August Comte consideră morală doar datoria de a trăi “pentru celălalt”, pentru Durkheim patria este scopul conduitei morale, iar pentru ideologiile de stânga ale societăţilor comuniste imperativul categoric este înţeles ca mijloc de luptă împotriva individualismului şi a capitalismului, o societate fără clase.

Termenul datorie poate fi analizat la nivelul simţului comun, ca datorie, în general. În sensul cel mai larg, prin datorie se înţelege obligaţie asumată sau impusă faţă de cineva. Această obligaţie poate avea caracter material (datorie în bani sau obiecte) sau spiritual (datorii morale, juridice, administrative etc).

Este imortant de reţinut aprecierea lui Traian Gânju, potrivit căreia “datoria morală, prin natura conţinutului său, nu este compatibilă cu obligaţia, nu suportă rigorile constrângerii, ale fatalităţii. Întotdeauna se exprimă şi rămâne un act de libertate izvorând din necesităţi interioare”[6].

Cu toate acestea, considerăm că în înţelegerea datoriei ca responsabilitate, deci ca “simţ al datoriei”, trebuie luate în seamă toate cele trei determinaţii puse în evidenţă de Kant: exterioritatea legii morale, libertatea voinţei şi condiţia ca aceasta să fie o voinţă bună.

Mihai Florea face o utilă prezentare a acestor determinaţii în lucrarea “Responsabilitatea acţiunii sociale”, prezentîndu-le sub forma: “necesităţile obiective ale vieţii sociale, libertatea (de voinţă şi acţiune) agentului şi autoangajarea lui voită şi bazată pe opţiune la realizarea unui obiectiv social (propus de el însuşi sau de către alţii, dar adoptat în mod liber şi voit, pe bază de opţiune sau de interes propriu)”[7]. Particularizate la responsabilitatea morală, cele trei determinaţii dau seama de modul specific de instituire a conştiinţei datoriei. Este semnificativă observaţia autorului, în acord cu cea a lui Kant, că factorul decisiv în constituirea simţului datoriei, deci a responsabilităţii este autoangajarea (voinţa bună, după Kant). Sub forma exterioară, autoangajarea este actul voinţei în faţa opiniei publice; sub forma interioară, este actul voinţei în faţa propriei conştiinţe.

Datoria este utilă deoarece impune cerinţa de a contribui la fericirea tuturor. Immanuel Kant observă faptul că între transcendenţa legii morale şi imanenţa actului moral nu există ruptură, în ultimă instanţă împlinirea datoriei fiind scopul vieţii omului concret ca subiect al legii morale. Obiectul moralei este omul, “totdeauna în acelaşi timp ca scop, niciodată însă numai ca mijloc”. Omul “în persoana ta , cât şi în persoana oricărui altuia”. Se desprinde, de aici, faptul că obiectul datoriei morale poate fi propria persoană sau persoana celuilalt. Paradoxul moralei consta intr-un egoism minim necesar in vederea unui altruism maximal Prin urmare, a-ţi face datoria înseamnă a lupta atat pentru fericirea ta cat si pentru fericirea celorlalti.

Kant observă, cu temei, că cele două determinaţii nu se exclud, ci se presupun: singularizarea fericirii tale este egoism; singularizarea fericirii celuilalt înseamnă slugărnicie, obedienţă. Numai unitatea celor două sensuri autentifică datoria.

Din punctul de vedere al libertătii sociale, datoria este în sine obligaţie morală deoarece din sfera definiţiei libertăţii fac parte indubitabil atât drepturile cât şi obligaţiile, îndatoririle fată de ceilalţi, astfel, prin respectarea lor, automat contribui la fericirea ta ca om social cat şi la fericirea celor din jur. Am făcut aceste precizari deoarece punctul de plecare al filosofiei practice kantiene este libertatea si ea trebuie inţeleasă în adevăratul sens al cuvântului, altfel, datoria nu poate fi înţeleasă ca asumare, autoangajare, constientă.

Aprecierea lui Traian Gânju, potrivit căreia “datoria morală, prin natura conţinutului său, nu este compatibilă cu obligaţia, nu suportă rigorile constrângerii, ale fatalităţii. Întotdeauna se exprimă şi rămâne un act de libertate izvorând din necesităţi interioare” mi se pare eronată şi în contradicţie cu conceptia kantiană a eticii datoriei deoarece nu se referă strict la realitate ci intră în sfera libertăţii ideale, naturale o numeste Locke, care nu are temei atunci când vorbim de filosofia practică.

Prin libertate Immanuel Kant nu înţelege un liber arbitru lipsit de legi, ci libertatea de autodeterminare, de respectare conştientă a legilor, care derivă din raţiune. Aici trebuie pus accentul pe coarda sensibilă a constrângerii, în sensul dacă mai poate fi considerată datoria obligatorie din moment ce e autodeterminată si asumată. Din punctul meu de vedere, sintagma „datorie asumată” este un pleonasm, dar unul necesar pentru a pune accentul pe conştientizarea, intelegerea si acceptarea ei ca necesitate, la fel cum ar trebui folosită si sintagma libertate limitată.Din punct de vedere raţional datoria este obligaţie în sine deoarece un lucru devine obligator cand este constientizat ca fiind un angajament necesar uman, altfel acel lucru daca nu este unul necesar de ce l-am mai considera obligatoriu? Totuşi, unele legi nu sunt necesare iar unii oameni nu ştiu ceea ce este necesar pentru ei probabil pentru ca privesc omul ca mijloc nu ca scop în sine sau pentru ca se raportează la concepte fantomă care întunecă ratiunea umană.

In concluzie, datoria morală este prin definiţie necesară, obligatorie, asumată ca angajament moral între două sau mai multe părţi.

Ipostazele iubirii in opera lui Eminescu si Catullus

2010-05-30T13:14:00.000-07:00

La fel ca si Mihai Eminescu,”luceafarul poeziei romanesti”,cel mai important poet roman al poeziei de dragoste, Caius Valerius Catullus boem si noncomformist, ajunge sa fie o expresie emblematica a timpului sau. reprezentantul principal al liricii latine din epoca lui Cicero.

Desi ar fi putut face o cariera stralucita în forum, cum a facut-o Cicero, venind la Roma, poezia îl tenteaza însa mult mai mult pe Catullus.la fel ca si pe Eminescu care dezinteresat de viata publica si politica isi concentreaza toata viata asupra poeziei si asupra creatiei ideale pe care urmarea sa o infaptuieze. Putem constata cu siguranta ca cei doi a avut o viata scurta, dar plina, care a reusit sa ramîna în istoria literaturii universale pana azi.

Asupra numelor celor doi exista o deosebire in formarea lor unii cercetatori înclina sa creada ca numele poetului Catullus este un pseudonim - catulio (catullio), catulire, catulus – cuvinte ce trimit la sensul peiorativ de „catea în calduri”, iar numele poetului nepereche este doar schimbat din Eminovici in Eminescu fara vreo conotatie anume. Amandoi sunt provinciali si odata ajunsi in capitala frecventeaza cercuri literare dar si boeme dar spre deosebire de Catullus, Eminescu frecventeaza si alte capitale fiind fascinate de suburbiile oraselor mari dar mai ales de natura pe care o pune pe picior de egalitate cu iubirea si desi nu avea bani nu le ducea lipsa in timp ce poetul alexandrin frecventeaza cercurile inalte din Roma, avand mai multe proprietati in jurul Veronei.

La Eminescu, iubirea si natura nu formeaza ceea ce numim un capitol aparte, nu se izoleaza tematic, ci se constituie ca urmare a unei atitudini, a unui tonus fundamental, care lumineaza si tulbura deodata, cele doua sentimente, convertindu-se intr-o stare sau o forta cosmica care urmareste, hotaraste si implineste destinul fiintei umane folosind figurile de stil in ambundenta pentru exprimarea lor in timp ce in toate poeziile in care Catullus isi exprima sentimentele mijloacele artei sunt foarte putine.

Pasiunea pentru tema iubirii se face simtita deopotriva in operele celor doi datorita pasiunii pentru femeie. Femeia ocupa un loc important in viata celor doi niciunul nefiind casatorit aveau o slabiciune pentru o anume femeie desi aceasta nu va deveni motivul mortii premature a celor doi. In timp ce Eminescu avea o idila cu Veronica Micle intretinuta cu poezii de dragoste din partea amandurora, Catullus avea o pasiune pentru Lesbia, o femeie maritata si in jurul careia se contureaza un adevarat roman de dragoste in versuri.

Contopite indisolubil in poezia lui Eminescu, iubirea si natura nu constituie pentru poetul nostru o tema de imprumut din romantica franceza sau germana, nici nu au semnificatia unor sentimente zadarnice de care omul trebuie sa se elibereze, nici nu raspund acelei chemari subconstiente izvorate din obscura “vointa de a trai” a lui Schopenhauer.Dimpotriva, iubirea si natura sunt pentru Eminescu, omul si creatorul, formele fundamentale de manifestare a personalitatii sale de exceptie, sunt fenomenele care il insufletesc, il entuziasmeaza si-l proiecteaza in eternitate, sunt cadrul si mijlocul de implinire, de elevatie spirituala, sunt esentiale nevoi de viata si categorii sufletesti primordiale. Eminescu priveste iubirea si natura ca pe o evadare din realitatea brutala si nu ca pe o forma de capitulare in lupta impotriva raului social

„ Atit de frageda te-asameni/Cu floarea alba de cires,

Si ca un inger intre oameni/In calea vietii mele iesi”….

Atat de frageda

Spre deosebire de iubirea angelica a lui Eminescu, inima lui Catullus, exaltata de patima unei iubiri violente,ii inocula o fericire care il desprindea din realitatea cenusie,dorinta lui era aceea de a fi langa iubita sa si de ai arata inflacarate sa iubire prin sarutari fara numar:

“Da-mi o mie de sarutari,apoi o suta,

Apoi iarasi o mie si inca o suta

Si,mereu,inca o mie si inca o suta”

Poezia 5

Eminescu nu se resemneaza la gandul ca va pastra mai departe imaginea ideala a iubitei, caci vraja sub semnul careia se afla poetul,si din ale carei obsesive lanturi incearca zadarnic sa se descatuseze, este puternica – si, el inca o mai intreaba cu disperare:

“ Unde te duci ? Cand o sa vii ?”iar intrebarea rasuna dramatic,tulburator,in nesfarsit….Sentimentul insingurarii poetului, al indepartarii de iubire,evolueaza treptat catre o poezie a renuntarii, o poezie de tragica evocare a dragostei stinse , ca „ Din valurile vremii”. El nu-si pierde credinta in rostul iubirii si nici aspiratia catre o iubire totala , accesibila doar marilor lirici si marilor indragostiti. Vrednic de retinut este si faptul ca, in „Nu ma intelegi „ una dintre cele mai patetice si semnificative creatii din erotica lui Eminescu , mai apoi in „ Scrisoarea IV”, poetul consemneaza o drama mult mai zguduitoare si mult mai esentiala pentru creator, si anume: constiinta ca fara iubire si fara intelegerea iubitei viata si creatia lui incremenesc,devin imposibile, fiind lipsite prin aceasta, de adevaratul lor izvor de forta afectiva si spirituala. In afara iubirii intelese, neinteles de iubita lui, fiinta creatorului nu mai poate vibra profund,iar arta lui devine sterila, isi pierde caldura, limpezimea, implinirea, iar ingerul devine demon la fel si la despartirea lui Catullus de Lesbia care era pentru poetul antic “un foc violent, care cere sarutari fara numar”dar devine “moecha putida”, “lutum “ spunand ca “are un mers urat si rade ca o mima si prosteste din gura ei de caine de Galia”(42). Ajunge pana la disperare crezand ca doar el o iubea cu adevarat dintre cei trei sute de amanti pe care Lesbia ii strange in brate dupa cum chiar el spunea:”nenorocito, vai de tine, cui ai sa mai pari tu frumoasa” asocindui acesteia o imagine triviala.

Dupa cum se poate observa la cei doi poeti se disting doua mari etape in ceea ce priveste poezia de dragoste, o etapa in care persoana iubita pare intruchiparea perfectiunii si o alta cand aceasta devine demon si nenorocirea vietii lor. Iubita isi pierde magia si devine pamanteana din angelica chiar nenorocita din icoana.

Stilul celor doi se deosebeste in mare masura din cauza viziunii din care este ptivita dragostea, la eminescu fiind un sentiment inaltator, diafan si enigmatic, stilul fiind unul incifrat ,folosind metafore, personificaei ale naturii, epitete, comparatii,hperbole pentru a exprima iubirea, fara a folosi un limbaj direct si usor de descifrat datorita faptului ca natura joaca un rol important in exprimarea sentimentelor(inger decazut, demonic, angelic), dar si idei filozofice(Nu spera si nu ai teama). In schimb la Catullus, in toate poeziile in care isi exprima senimentele ,fata de Lesbia sau de fratele lui,mijloacele artei sale sunt foarte simple. El isi exprima sentimentele in cuvinte simple, obisnuite. Rareori poetul recurge la comparatii: firele de nisip din Libia, sau floarea livezii care cade taiata de fierul plugului, asa cum a fost ucisa dragostea lui pentru Lesbia, sau la hperbole(“Lesbia tine in brate trei sute de amanti deodata”) iar natura este foarte putin evocata dar poetul nu se arata indiferent la frumusetile naturii(“stele care, cand tace noaptea, privesc iubirile tainice ale oamenilor). Sintaxa este cea obisnuita, fraze simple,putine intrebari retorice(“cui ai sa mai pari tu frumoasa?”), vocabular obisnuit iar prea rar se intalnesc epitete.

Sfarsitul celor doi mari poeti este tragic amandoi murind din suferinta, Eminescu suferind de singuratate si nebunie rezultatul epuizarii geniului sau poetic, iar Catullus din aproape aceleasi cause; singuratatea datorita mortii fratelui sau si suferintei din dragoste dar si din prisma fapului ca era o fiinta firava si emotiva.

Cele doua genii ale literaturii umiversale,desi au trait in epoci diferite vor fi intodeauna unite de pasiunea lor pentru dragoste, dat fiind si faptul ca poeziile lor au rezistat trecerii timpului si ramanand sursa de inspiratie pentru urmasii lor.

"Din Arhivă" o carte scrisă de Andrei Răcăşan

2010-05-17T07:46:00.000-07:00

Abia scoasă din tipar, cartea de debut a lui Andrei Răcăşan surprinde prin jocuri de cuvinte fără de seamăn lumea în care trăim.
Autorul se joacă cu semnificaţia cuvintelor astfel încat noi semnificaţii pline de substrat mi s-au dezvăluit, dând astfel un nou sens realităţii. Deşi unii vor crede că această scriitură se adresează în mod special cititorilor avizaţi îmi permit să-i contrazic deoarece depăşeste orice fel de prejudecăţi şi tipare cunoscute până acum. Această “arhivă” are o mare valoare literară datorită figurilor de stil nemaiîntâlnite pe care Andrei Răcăşan pare să le fi “ginit” din lăuntrul său. Deşi este o carte subiectivă mulţi dintre noi ne putem identifica cu concepţiile autorului atunci când aseamănă ironic oraşul (Baia Mare) cu o “toaletă publica” plină de “mizerii”, “jeguri”, cu “miros insuportabil” sau când descrie realitatea cotidiană din propria-i perspectivă tragicomică, poate absurdă, în aparenţă dar plină de esenţă. Asemănat de un prieten cu Marin Sorescu, eu zic că nu e vreun Sorescu, Stănescu, Ionescu, Minulescu, e mai mult decât un Escu, e un Şan, chiar Răcăşan pot să spun.

Cartea “Din Arhivă” a lui Andrei Răcăşan m-a surprins plăcut prin ironia cu care tratează pe cei “preocupaţi de nimicuri”, prin lipsa de prejudecăţi, prin jocul de cuvinte nemaiîntâlnit, prin semnificaţiile surprinzătoare ce le dă cuvintelor, fiind una dintre cărţile noi, care mi-a plăcut sa o citesc.

Poti sa cumperi cartea online de aici

Ilie Pârvu- Arhitectura Existenţei

2010-05-07T07:00:00.000-07:00

Ilie Pârvu, Arhitectura Existenţei

Paradigme ale teoretizarii structurale in stiinta contemporana

Paradigmă= caz exemplar, prototip, situatie ideala

Ilie Pârvu, in capitolul III din Arhitectura existenţei, încearca sa distingă principile , modelele, legaturile si opoyitile fundamentale din domenii ca metalogica, teoria cuantica abstracta, teoria evolutiei naturale si gramatica universala.

Logica a necesitat, ca in cazul matematicii, o incercare de a unifica printr’un nivel superior de abstractie, intregul domeniu al logicii, de o formula genereala, o noua teorie fundamentala numita logica abstracta sau teoria generala a modelelor.

-se urmareste intelegerea logicii ca disciplina stiintifica, a complexitatii ei, a relatilor interteoretice si metateoretice, a modului in care se dezvolta si progreseaza.

Avem doua exemplificari abordate de Ilie Parvu, daua definitii a teoriei teoriei modelelor dintre care una a lui Stegmuler si cealalta a lui Barwise J., dintre care autorul o prefera pe cae a lui Stegmuler pe care o ia ca reper.

Un alt logician luat in considerare este Quine, care, spre deosebire de ceilalti nu incearca sa creeze un alt model fundamental si considera logica de ordinul intai , logica clasica a cuantificarii model, principiu, prototip, „limbaj canonic al stiintei”, iar „derivarile de la ea par mai degraba arbitrare”. „Teoria clasica a cuantificarii poseda o combinatie de profunzime si simpliate, frumusete si utilitate.” Ea este stralucitoare in sine si temerara in granitele ei de validitate. Quine considera ca logica clasica este un standard corespunzator in stare sa imbrace orice teorie.”(formalizarea standard , dupa cum o numeste Tarski). Ca urmare, logica de ordinul intai constituie un mijloc ideal pentru constructia si clarificarea filosofica a stiintei

Cu privire la legatura dintre logica si stiinta, Quine considera ca „majoritatea rationamentelor logice se desfasoara la un nivel ce nu presupune entitati abstracte”

Autorul constata in concluzie ca „ridicarea modului de abstractie si structuralizarea logicii au facut din aceasta stiinta un domeniu de cunoastere „deschisŢ. Este o ideea generatoare de optimism recunoasterea faptului ca chiar la un nivel fundamental aceasta disciplina stiintifica ramane plina de surprize.”

Teoria cuantica abstracta porneste de la ideea de „teorii inchise” a lui Heisemberg, care lasa loc de interpretari epistemologice divergente. Statutul de teorie structurala , ce fundeaza largi retele stiincifice, cum ar fi mecanica, termodinamica teoria relativitatii si teoria cuantica initiala formulata de Neumann.(teoria fizica care descrie comportamentul materiei la nivel atomic si subatomic)

Datorita caracterului sau de teorie structurala si interpretarii date de Heisemberg cum ca teoria cuantica are ca obiect sau ca realitate fizica un amsamblu de potentialitati si ca de aceea ea ar putea fi interpretata cvasi-trascendental, ca formuland principii ale posibilitaii cunoasterii prin experienta a lumii particular elementare , este cea mai revolutionara teorie.

Dintre reconstructile rationale sau formularilor abstracte ale teoriei, cele mai explicite sunt cele propuse de Weizsacker si Bub.

Bub considera ca structura logica a unui sistem fizic este inteleasa ca fiind cea care impune cea mai generala constrangere asupra manifestarilor evenimentelor. El adopta distinctia lui Einstein intre „teorii ale principilor” si „teorii constructive”, pe care o considera de o importanta fundamentala pentru clarificarea Teoriei teoriilor. Dupa Bub;

-teoriile de tip structural au o valoare referentiala indiscutabila, ele vizeaza lumea obiectiva.

-structrura logica a sistemului fizic in interpretarea ce reconsruieste teoriile structurale ca teorii ale spatiului, fazele reprezinta o componenta obiectiva a lumi.

-atat in cazul teoriei relativitatii cat si in cea a teoriei teoriei cuantice „structura logica si simetriile spatiu-timp sunt proprietati structurale obiective ale lumii

Dupa Weizsacker, teoria cuantica este cea mai cuprinzatoare teorie a fizicii actuale:

-porneste de la intrebarea kantiana „cum e fizica in general posibila? Si ne propune sa consideram o teorie asupra teoriilor posibile, deoarece el considera ca „daca vrem sa intelegem in ce conditii fizica poate deveni completa, atunci va trebui sa ne intrebam mai intai in ce conditii este ea posibila. El spune ca o constructie deductiva a unei teorii fundamentale din fizica nu poate evita aceasta prelungire kantiana a interogatiei.

Autorul considera ca atat expunera reconstructiei teoriei cuantice abstracte cat si indicarea sumara a modului in care ea este implicata in deducerea teorie relativitatii si teoriei particulelor elementare ne ofera o idee asupra statutului epistemologic al teoriei cuantice. Teoria cuantica reprezinta o teorie fundamentala in sensul de teorie-cadru pentru constructia unor teorii generale din fizica, o matrice generatoare prezenta la orice nivel efectiv al teoretizarii fizice a naturii. Oferind un cadru general al fizicii teoria cuantica constituie baza edificarii fizicii umanitare.

Teoria evolutiei naturale poate fi posibila ca paradigma din cauza disputelor legate atat in privinta constructiei logice si semnificatia epistemologica a teoriei evolutiei cat si probleme referitoare la ontologia teoriei, iar parerile sunt din cele mai diverse, unii considera teoria evolutiei depasita, altii considera ca teoria e inteleasa incorect, dar este corecta si capabila sa depaseasca dificultatile cu care se confrunta.

O prima abordare este cea a axiomatizarii lui M. Williams, care presupune ca in jurul teoriei evolutiei, partizanii ei au fost prea concesivi, sau timizi si au permis greseli si defecte acolo unde nu terebuia.Teoria evolutiei dupa Williams, este fundamentala pentru biologie deoarece ea nu doar ca se amesteca in toate domeniile biologiei, ea determina de asemenea in mod caracteristic forma si continutul. , perspectivele si limitele teoriei in toate zonele stiintei biologice. Tocmai de aceea este considerata teoria fundamentala a biologiei evolutioniste.

Altii considera teoria evolutiei depasita de situatie si propun reconstructia structurala care evidentiaza logica interna si statutul specific ale tuturor componentelor unui amplu program de cercetare stiintifica, programul teoriei evolutiei, centrat si determinat de o teorie nucleu, teoria generala a evolutiei naturale.

Gramatica universala. Lingvistica teoretica a dobandit statutul de disciplina pilot a cunoasterii stiintifice, care genereaza o reflectie epistemologica ce a determinat, dupa cum sublineaza R. Thom: intreaga stiinta si interpretarea ei meta teoretica sa revizuiasca insasi ideea explicatiei stiintifice, sa reevalueze obiectivele centrale ale cunoasterii- programele gramaticii universale(GU).: „lingvistica pare a oferi si un temei redefinirii schemei categoriale a metafizicii.”

Autorul are in vedere studile lui Chomsky si alui Montague. Chomsky porneste de la ideea ca limbajul constituie o facultate cognitiva avand ca element definitoriu generalitatea infinita, ca sistem cognitiv si constata ca limbajul reprezinta o capacitate intelectuala specifica omului, tinand de insasi natura umana. Montague dezvolta o sintaxa si o semantica universale, in sensul de a fi valabile atat pentru limbajele formale cat si pentru limbile naturale. Pretentia lui este de a construi in cadrul aceleeasi teorii logico-matematice atat sintaxa cat si semantica limbilor naturale.: Montague spune „nu exista dupa opiniamea, nici o diferenta intre limbile naturale, nici o diferenta teoretic importanta intre limbile naturale si limbile artificiale ale logicienilor; eu consider ca este posibil sa se cuprinda sintaxa si semantica ambelor genuri de limbaje intr-o singura teorie naturala si matematica precisa. De la aceasta teorie s-a pornit de catre Harwise si Cooper in formularea unor „universali lingvistici”(legi sau constrangeri ale limbilor naturale)

O teorie diferita este cea a lui Thom, matematician francez, in teoria catastrofelor care incearca sa inteleaga cum functioneaza linbajul izoland mai intai mecanismele comune tuturor limbilor. Odat izolata, gramatica universala se poate trece de la structura profunda la structura de suprafata.El considera ca „nu e nici o indoiala ca o gramatica universala se poate construi numai prin problematica marilor intrebari ce se pot formula in mod rational”

Ilie Parvu considera ca toate aceste lecturi epistemologice complementare ale GU trebuie subordonate finalitatii prime a teoretizarii abstracte de tip structural, aceea de a pune in lumina nucleul generator al programului teoretic, de a organiza pe baza lui intregul camp epistemic ca o realitate coerenta si auto finalizata

Concluzia acestui capitol este ca teoriile abstract- structurale, ilustrate prin logica abstracta sau teoria generala a modelelor, mecanica cuantica abstracta, teoria evolutiei si gramatica universala pot fi intalnite si in alte domenii ale cunoasterii, deorece pot fi luate ca model explicativ fundamental in tentativa de reconstructie logica a unor importante sisteme metafizice sau ontologice contemporane. O asemenea reconstructie ne va indica modul in care, la niveluri diferite de filtrare axiologica, experienta de cunoastere fundamentala a stiintei contemporane a fost convertita metafizic, pentru a fonda noua schema categoriala(Witehead), raspunsul la intrebarea cu privire la fiinta(Heidegger) sau modelul unitatii ce se diversifica(Noica)

Conspiratia Dan Brown

2010-05-02T11:57:00.000-07:00

Conspiratia e o carte plictisitoare scrisa de acelasi Dan Brown care a scris atat Codul lui Da Vinci, Simbolul pierdut, Fortareata digitala cat si Ingeri si Demoni.

Nu recomand nimanui sa citeasca aceasta carte rasuflata care nu aduce nimic nou doar lucreaza cu unele dedesupturi ale politicii din SUA si le exploateaza creaind un mic fiasco. Actiunea incepe extraordinar de promitator dar rasufla atunci cand afli ca presupusul meteorit descoperit de NASA e o simpla piatra.

Despre aceasta carte nu pot sa spun altceva decat: mult zgomot pentru nimic!